S-au mai nascut doua caciulite

De fapt sunt trei caciulite, dar doua sunt identice. Vorba vine identice, pentru ca in lucrul de mana nu-ti ies niciodata doua chestii la fel. Modelul de baza poate fi acelasi, dar rezultatul final poate fi un pic diferit. Caciulitele ce s-au "nascut" in cateva ore sunt pentru Tia, o buburuza mica-mica. Mamica ei a vazut "maimutelul" meu si a vrut si ea obligatoriu o caciulita de maimuta. M-a rugat sa o fac in doua culori, daca se poate si uite ce a iesit.

Caciulita alba a aparut tot dupa o comanda. Tot o mamica de buburuza (Alexandra) ma rugase sa-i fac o caciulita alba mai eleganta. Si mi-a iesit caciulita cu floricica. Arata superb si se poate purta la orice. Ajung, deci, la concluzia ca se pot naste lucruri frumoase, daca asculti de ideile altora.
Astept si de la voi!
Pupici

Ce-am ispravit azi-noapte

Am avut, ce-i drept, de vazut ceva la televizor si mi-a amintit ca am gasit, nu demult, un model de caciulita cu urechi de maimuta. Si mi s-a parut atat de haioasa, incat am zis ca musai sa o incerc. Iata ce a iesit:

 Mie imi place fantastic de mult si mi se pare foarte haioasa, mai ales cand capul buburuzei se misca dintr-o parte in alta..., mai ales la reclame.
Si daca tot ne asteptam sa vina odata frigul, m-am profilat, deocamdata, pe caciulite si haine mai grosute.

Caciulita asta, de fapt e o boneta, am facut-o pentru ca am fost provocata. Si-mi place ce a iesit si a placut si altora. Drept urmare a ajuns pe capitzul mic si dulce al unei fetite de doua luni, care va fi botezata sambata.

Acum aproape un an

A trecut foarte mult timp de cand nu am mai postat... Dar sa stiti ca nu am stat degeaba! Am mai adus pe lume un puiutz mic-mic. Da, da..., pe 9 iunie s-a nascut pretioasa mea Petra Maria!

Deci am acum doua mici fotomodele!

Si nici mainile nu mi-au stat, caci nu m-am putut abtine de la lucru de mana, iar cel mai mic fotomodel al meu a venit acasa de la spital cu o rochita facuta de mamica ei.

 

Si, pe masura ce a crescut, s-a ales si cu alte hainute dragute. Am la indemana acum doua dintre caciulitele facute pentru sezonul rece care se tot pregateste sa vina, dar numai nu mai ajunge.

 Caciulita alba e un pic mai eleganta..., si am facut-o pentru o prietena buna a buburuzei mici, cu doua luni mai "tanara". Am facut-o pentru Tia mica si dragutza!

Iar asta mov e pe bune a noastra si sta cu pomponul in sus. E super-haioasa si tare usor de facut. Eu i-am zis caciulita de Oblio, ca tot mi-am adus aminte de copilarie si de desenele ale animate la care ne uitam continuu (ma rog, cat ni se dadeau). Modelul il gasiti aici http://lorajeansmagazine.blogspot.com/2011/02/tutorilal-how-to-crochet-baby-gnome-hat.html cu mentiunea ca pomponul e de la mine, iar lucrul trebuie adaptat tipului de fir cu care lucrati, pentru ca la noi nu prea sunt firele despre care povestesc ei in tiparele astea.

Sporuc la treaba sa aveti si promit sa ne vedem mai des de-acum incolo!

Schimbarea...

Mda... Am rezistat trei zile la cresa si... am reactionat. Cu putin rosu in gat si o mica temperatura de 37,2 grade. Multe mame vor spune "Ooooo, pai de asta nu ducem copiii in colectivitate ca se imbolnavesc!". E drept ca nici mie nu mi-a picat bine, dar nici nu pot spune ca Mara a fost bolnava. Este o reactie normala la colectivitate, in care - trebuie sa recunosc - mai vin si copii nu tocmai 100% sanatosi. Este o reactie usoara peste care am trecut fara antibiotic si fara suparari majore. Sunt convinsa ca vor mai fi astfel de situatii. Haideti sa gandim in felul urmator: Mara a stat pana acum acasa, cu mami, cu tati si cu bunicii; am luat-o cu noi peste tot: in hipermarket, la mall, in spatii de joaca alaturi de alti copii, la munte..., deci nu este copilul crescut intr-un globulet de sticla si ultra-protejat nu cumva sa pateasca ceva. Si totusi s-a intamplat. Eu zic ca e mai bine acum, decat mai tarziu, pe la trei-patru ani, cand in sfarsit unii parinti se indura sa le dea drumul copiilor din "globuletul de sticla". Reactiile sunt atunci mai brutale, mai dure si mai profunde.
Cantarind micul dezavantaj al gatului rosu cu avantajele pe care deja le-am observat la Mara dupa doar cateva zile de colectivitate, nu ma gandesc ca ar fi oportun sa ma razgandesc si sa renunt dupa o mica incercare la ceea ce am inceput sa facem in primul rand pentru ea. De maine, ne intoarcem la tesha, cu forte proaspete si sa speram ca episoadele de "reactie" vor fi din ce in ce mai rare.
Imi amintesc acum de un medic ORL-ist invitat intr-o emisiune TV, care spunea ca este absolut normal ca un copil proaspat introdus in colectivitate sa "raceasca" (eu am inteles prin asta raceli usoare, gen guturai sau viroze usoare, rar laringita) de cel putin zece ori intr-un an, pana la formarea imunitatii. Amintiti-va de "globuletul de sticla" de care va vorbeam.
Aaaa, daca va intrebati cum a reactionat puiul meu in rest... eu zic ca e OK si suntem pe drumul cel bun. E cat se poate de firesc sa nu se adapteze din prima zi. Adica in prima zi nici n-a plans... pentru ca nu stia cu ce se mananca... :) Abia din zilele urmatoare am constatat ce inseamna sa-ti lasi puiul plangand in bratele unei doamne pe care o vede a doua oara in viata. Am ajuns la concluzia ca - de-a lungul anilor - am observat o chestie general valabila la copiii care veneau noi in cresa: majoritatea refuza mancarea. Pai da, pentru ca atunci cand nu se simte in largul lui, un copil renunta cel mai usor la ce ii e mai la indemana si la lucrul cu care are el impresia ca poate manipula cel mai usor: mancarea. Si Mara a facut la fel, dar a vazut ca nici jucariile si nici ceilalti copii nu-i tin de foame, iar de-a doua zi a mancat si micul dejun, iar la pranz a mancat doua portii de felul doi, pe langa supa... Si a dormit in acelasi timp cu ceilalti copii... Voila primele semne de adaptare la noul mediu. De plans dimineata la despartire, va mai plange cu siguranta cateva zile. Dar asta e incercarea oricarui copil prin care zice "Ia sa vedem..., ma duce sau nu ma duce inapoi acasa", iar dupa ce parintii pleaca cu inima franta si cu cele mai mari remuscari din viata lor, copilul se linisteste si nu mai are alta treaba decat sa se joace si sa interactioneze cu noul mediu.
Evident ca tot ce v-am spus depinde in mare masura si de caracterul copilului si de de bagajul de acasa. Un copil incurajat in permanenta si laudat pentru progresele facute, se va adapta intotdeauna mult mai usor decat un copil certat pentru ca plange si nu vrea sa stea cu alti copii. La fel, adaptarea va fi mult mai grea in cazul unui copil singur la parinti sau care nu a mai luat contact cu alti copii pana la introducerea in colectivitate. Trebuie sa recunosc, cu putina indignare, ca sunt mame si tati care au senzatia ca daca-si tin copiii departe de "ala rau" sau "ala care injura", puiul lor va fi cel mai bun si cel mai cuminte. Absolutely wrong! Copilul, chiar inainte ca vreun parinte sa-si dea seama, va gasi portita prin care sa guste absolut tot ce i-a fost interzis... Si o va face cu varf si indesat! Evident ca trebuie sa impunem LIMITE..., dar nu trebuie sa facem din ele bariere de netrecut sau sa cream situatii in care curiozitatea copilului nu beneficiaza nici macar de cea mai vaga si puerila explicatie de care am fi capabili noi, ca parinti.
Iar mi-am dat drumul si am povestit mult, mult.
In cateva zile o sa va mai arat si ceva din munca mea de "crosetator viteza".
O zi minunata si sanatate multa!

Prima zi la... cresa

De ce ne e teama sa ne trimitem copiii la tesha (asa ii spune Mara cresei). Motivele sunt extrem de numeroase si am ajuns sa le pricep si eu abia acum, ca sunt mama. Pana azi, incercam sa conving mamele care isi aduceau piticii in colectivitate ca e cel mai bun lucru pe care - in acest moment al vietii copiilor - il pot face pentru ei. Insa nu e suficient sa motivezi o mama care a stat un an sau mai mult foarte aproape de puiul ei, i-a facut aproape toate poftele, s-a jucat cu el asa cum si-a dorit, iar acum, brusc, puiul mamei e in grija altora. Nicio explicatie nu e suficienta pentru mama care se desparte de puiutul ei prima oara pentru atatea ore.
Incepand de azi, mi se cam strange si mie inima sa o stiu pe minune pe mana altor oameni care - practic - ii vor fi mame pentru opt ore. Dar cred cu tarie ca demersul numit "colectivitate" este foarte util pentru dezvoltarea ulterioara a unui copil. Si vorbesc din experienta, dupa opt ani de lucru cu copii de diferite varste. Este clara diferenta intre un copil crescut de parinti, bunici sau bona si un copil care a frecventat colectivitatea.
Poate o sa fiu blamata pentru varsta prea mica la care am ales sa o duc pe Mara la cresa... Poate... Dar cu cat este mai mic, cu atat mai repede copilul se adapteaza la mediul nou in care isi petrece cateva ore pe zi. Si, povestind cu o mamica de puiut cu experienta in cresa, am ajuns la concluzia ca sentimentele devin mai puternice de ambele parti. A, nu, nici nu se pune problema sa nu ne fi marturisit dragostea pana acum..., dar, de acum inainte, parca o s-o facem mai cu drag, poate mai des si Mara va invata sa-si exprime sentimentele mai usor si sa se tempereze atunci cand ii vine sa-si ia lumea in cap din diverse motive..., de obicei legate de faptul ca "Nu-i voie".
Sunt optimista, desi am inima stransa, dar abia astept sa va povestesc cum mai merg lucrurile cu tesha. Mi-ar placea sa fiu acum o musculita sa vad ce face acum impreuna cu ceilalti pitici de varsta ei.
Va pup si sanatate multa

Aveeeem un aaaaan!

Ne-am distrat de minune sambata, 23 octombrie. Am avut si un motiv foaaarte maaare: puiutul mic a crescut maaare. Am implinit un anisor. Si am avut petrecere in toata puterea cuvantului: cu invitati, cu platouri, cu muzica, cu tort, cu baloane si multa buna-dispozitie... si - cel mai fascinant pentru sarbatorita - cu daruri multe!
Zic ca ne-am distrat si multi ar fi tentati sa gandeasca asa: "Sigur, v-ati distrat voi, adultii, da' copiii?" Ei, am ramas si eu surprinsa ca s-au distrat si ei, mai ales Mara, avand in vedere ca am crezut ca va fi iritata de toata atentia care i se acorda. Nu-i usor sa fii in centrul atentiei toata seara, mai precis doua ore si jumatate. Dar s-au incins piticii la dans si nici adultii n-au mai rezistat la piesa de rezistenta "Elefantul Cici mi-a furat cipicii".

Aici se vede cat era de relaxata minunea, dansand de una singura pe scena plina de luminite colorate. Ulterior, au prins si ceilalti pitici gustul dansului si al atentiei oamenilor mari. Si-apoi cand a venit tortul... distractia a fost maxima. Totul s-a bazat pe o buburuzeala de zile mari.

Inclusiv micul fotomodel a fost buburuzoi la inceputul petrecerii, dar n-am apucat sa fac poze in marea vatoare a evenimentelor. O sa o mai imbrac de bubu, ca doar sunt haine facute de mami si sunt de purtat, nu de tinut in dulap.
Multumesc mult Ani, Melinda si colegele tale pentru atmosfera de la Tzontzo si veselia pe care ne-ati oferit-o. Multumesc Norma pentru minunatul tort! Multumesc tuturor pentru ca ati venit si ne-ati impartasit bucuria! Multumesc Doamne pentru darul pe care ni l-ai facut si pentru ca ai grija de noi!

Micul fotomodel aproape de un an

Puiul meu are aproape un an. Un barbat care a facut armata ar spune AMR patru zile. Noi spunem ca mai e un pic si implinim un an..., un an plin de bucurii, zambete, minuni, dragoste si fericire. Si, avand in vedere ca ne sarbatorim ziua de nastere impreuna cu prietenii si toti cei dragi, trebuia sa asiguram o tinuta pe masura. Am conceput-o si am facut-o repede, repede, ca nu cumva sa uitam modelul creat in "tartacuta". Iata ce a iesit:

O rochita senzationala, cu flori si boboci mici, mici, precum micul fotomodel. Partea centrala este realizata prin crosetat irlandez, iar "tulpinile" sunt facute tot cu croseta. Bobocii colorati i-am cusut cu acul. Rochita este lucrata cu fir Red Heart Margareta, un fir superb, cu o paleta de culori senzationala, dar care se lucreaza destul de greu cu croseta.
Si, pentru ca ne trebuia si ceva "deasupra", am incropit un pardesiu:


Un pardesiu dragut de tot, cu buline "3D", care s-ar putea sa fie si captusit cu material polar si ar ajunge un veritabil palton calduros pentru iarna rece care se anunta.
Va doresc o spatamana cu succese. Ne grabim sa mergem sa ne comandam tortul aniversar..., dulce, dulce.