Mda... Am rezistat trei zile la cresa si... am reactionat. Cu putin rosu in gat si o mica temperatura de 37,2 grade. Multe mame vor spune "Ooooo, pai de asta nu ducem copiii in colectivitate ca se imbolnavesc!". E drept ca nici mie nu mi-a picat bine, dar nici nu pot spune ca Mara a fost bolnava. Este o reactie normala la colectivitate, in care - trebuie sa recunosc - mai vin si copii nu tocmai 100% sanatosi. Este o reactie usoara peste care am trecut fara antibiotic si fara suparari majore. Sunt convinsa ca vor mai fi astfel de situatii. Haideti sa gandim in felul urmator: Mara a stat pana acum acasa, cu mami, cu tati si cu bunicii; am luat-o cu noi peste tot: in hipermarket, la mall, in spatii de joaca alaturi de alti copii, la munte..., deci nu este copilul crescut intr-un globulet de sticla si ultra-protejat nu cumva sa pateasca ceva. Si totusi s-a intamplat. Eu zic ca e mai bine acum, decat mai tarziu, pe la trei-patru ani, cand in sfarsit unii parinti se indura sa le dea drumul copiilor din "globuletul de sticla". Reactiile sunt atunci mai brutale, mai dure si mai profunde.
Cantarind micul dezavantaj al gatului rosu cu avantajele pe care deja le-am observat la Mara dupa doar cateva zile de colectivitate, nu ma gandesc ca ar fi oportun sa ma razgandesc si sa renunt dupa o mica incercare la ceea ce am inceput sa facem in primul rand pentru ea. De maine, ne intoarcem la tesha, cu forte proaspete si sa speram ca episoadele de "reactie" vor fi din ce in ce mai rare.
Imi amintesc acum de un medic ORL-ist invitat intr-o emisiune TV, care spunea ca este absolut normal ca un copil proaspat introdus in colectivitate sa "raceasca" (eu am inteles prin asta raceli usoare, gen guturai sau viroze usoare, rar laringita) de cel putin zece ori intr-un an, pana la formarea imunitatii. Amintiti-va de "globuletul de sticla" de care va vorbeam.
Aaaa, daca va intrebati cum a reactionat puiul meu in rest... eu zic ca e OK si suntem pe drumul cel bun. E cat se poate de firesc sa nu se adapteze din prima zi. Adica in prima zi nici n-a plans... pentru ca nu stia cu ce se mananca... :) Abia din zilele urmatoare am constatat ce inseamna sa-ti lasi puiul plangand in bratele unei doamne pe care o vede a doua oara in viata. Am ajuns la concluzia ca - de-a lungul anilor - am observat o chestie general valabila la copiii care veneau noi in cresa: majoritatea refuza mancarea. Pai da, pentru ca atunci cand nu se simte in largul lui, un copil renunta cel mai usor la ce ii e mai la indemana si la lucrul cu care are el impresia ca poate manipula cel mai usor: mancarea. Si Mara a facut la fel, dar a vazut ca nici jucariile si nici ceilalti copii nu-i tin de foame, iar de-a doua zi a mancat si micul dejun, iar la pranz a mancat doua portii de felul doi, pe langa supa... Si a dormit in acelasi timp cu ceilalti copii... Voila primele semne de adaptare la noul mediu. De plans dimineata la despartire, va mai plange cu siguranta cateva zile. Dar asta e incercarea oricarui copil prin care zice "Ia sa vedem..., ma duce sau nu ma duce inapoi acasa", iar dupa ce parintii pleaca cu inima franta si cu cele mai mari remuscari din viata lor, copilul se linisteste si nu mai are alta treaba decat sa se joace si sa interactioneze cu noul mediu.
Evident ca tot ce v-am spus depinde in mare masura si de caracterul copilului si de de bagajul de acasa. Un copil incurajat in permanenta si laudat pentru progresele facute, se va adapta intotdeauna mult mai usor decat un copil certat pentru ca plange si nu vrea sa stea cu alti copii. La fel, adaptarea va fi mult mai grea in cazul unui copil singur la parinti sau care nu a mai luat contact cu alti copii pana la introducerea in colectivitate. Trebuie sa recunosc, cu putina indignare, ca sunt mame si tati care au senzatia ca daca-si tin copiii departe de "ala rau" sau "ala care injura", puiul lor va fi cel mai bun si cel mai cuminte. Absolutely wrong! Copilul, chiar inainte ca vreun parinte sa-si dea seama, va gasi portita prin care sa guste absolut tot ce i-a fost interzis... Si o va face cu varf si indesat! Evident ca trebuie sa impunem LIMITE..., dar nu trebuie sa facem din ele bariere de netrecut sau sa cream situatii in care curiozitatea copilului nu beneficiaza nici macar de cea mai vaga si puerila explicatie de care am fi capabili noi, ca parinti.
Iar mi-am dat drumul si am povestit mult, mult.
In cateva zile o sa va mai arat si ceva din munca mea de "crosetator viteza".
O zi minunata si sanatate multa!
Minunile mele Mara Patricia si Petra Maria
